Compania Petrom a stabilit un record mondial în ceea ce priveşte forajul orizontal la mică adâncime. Prin săparea de sonde orizontale de mică adâncime într-un mediu în care până în prezent au fost săpate numai sonde verticale, pot fi accesate rezerve suplimentare, inaccesibile pentru exploatare până acum.
Recordul a fost atestat de către Schlumberger Drilling and Measurements şi se referă la trei sonde orizontale, săpate la o adâncime mai mică de 200 m, în cadrul zăcământului de ţiţei Suplacu de Barcău. Sondele au o lungime pe orizontală de 300 de metri, a anunțat Petrom, într-un comunicat.
"Astfel de recorduri, susţinute de investiţii semnificate, vor contribui la susţinerea producţiei interne de ţiţei", a declarat Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.
Plan de redezvoltare a zăcămintelor mature
În cadrul activităţii de explorare şi producţie a Petrom în România, una dintre direcţiile strategice vizează redezvoltarea unui număr de zăcăminte majore, printre care şi Suplacu de Barcău.
Astfel, compania se concentrează asupra maximizării producţiei pe o serie de
zăcăminte, prin utilizarea de noi tehnologii şi echipamente, dar şi prin noi strategii de exploatare a zăcămintelor.
Suplacu de Barcău este un zăcământ de ţiţei matur situat în nord-vestul României, pe care exploatarea a început în 1960. Până în prezent, pe acest zăcământ au fost săpate peste 2.800 de sonde, din care circa 744 sunt încă active, furnizând circa 10% din producţia de ţiţei a Petrom.
Planurile pentru dezvoltarea viitoare a zăcământului Suplacu de Barcău vor lua în considerare mai multe sonde de acest tip.
Petrom, deţinută din 2004 de grupul austriac OMV, asigură circa jumătate din producţia de gaze naturale a României şi aproape integral pe