În iureşul nebun de ştiri, există câteva detalii "sărite" în povestea cu vameşii.
În primul rând, este penibil să susţii, în România, că nu există o parte a sistemului care contabilizează exact cine cât fură şi în folosul cui. Vorbim în primul rând de ştiinţa lucrătorilor din serviciile de informaţii, infiltraţi inclusiv în structurile vămii. Vorbim de "băieţii de la sinteza" care pun cap la cap rapoarte. Vorbim de telefoane monitorizate de la vameşi şi posibil pe filieră până la nivel de secretar de stat – dacă nu cumva chiar mai sus. Vorbim, de asemenea, de un raport de analiză al directorul SRI, George Maior, într-un raport prezentat în CSAT încă din 28 iunie 2010, când s-a elaborat şi "un plan comun de acţiune a instituţiilor cu responsabilităţi în combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei".
"Noutatea" episodului, dacă exista vreuna, constă într-o aparentă coerenţă a structurilor chemate în CSAT şi conlucrarea lor cu DIICOT-ul, DNA-ul şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Să fie ştiinţa, sau se aplică tot dictonul lui Pristanda: "Curat neconstituţional, dar umflaţi-l!"?
În al doilea rând, a aştepta mascaţii care să îţi umfle cu duba şpăgarii care lucrează într-o instituţie publică este similar cu a aştepta o bombă nucleară care să rezolve un cancer local. Orice instituţie are sesizări interne în problemele de corupţie, are rapoarte ale corpului de control intern, are un regulament care poate fi folosit pentru cercetări şi destituiri.
Există, de asemenea, cercetarea administrativă, posibilitatea de rotire a personalului şi de solicitare a unor note explicative. Există o Direcţie de Supraveghere în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor care îi fugăreşte teoretic pe vameşii corupţi şi o Direcţie Generală Anticorupţie care se ocupă de politiştii de frontieră. "Băieţii" ar putea începe prin a lămuri misterul BMW-uri
