Poliţia Comunitară Slatina şi-a schimbat denumirea de la începutul anului şi a căpătat noi atribuţii. După cinci ani, primăria le schimbă şi ţinutele foştilor comunitari, îi şcoleşte şi îi testează, sperând ca astfel să-şi demonstreze şi eficienţa.
„Încercăm să schimbăm faţa Poliţiei Locale. Nu ştiu dacă vom reuşi să le schimbăm şi... obiceiurile. Vom începe cu achiziţionarea de echipamente în acest an, actualele ţinute fiind din 2005”, a declarat city-managerul Minel Prina.
Primăria a schimbat de la începutul anului denumirea poliţiştilor comunitari în poliţişti locali, iar acum le va schimba ţinutele. Schimbarea „obiceiurilor” cade acum în sarcina conducerii, directorul Adrian Pop anunţând perfecţionări şi testări: “Pe noile atribuţii, angajaţii noştri vor trebui instruiţi, perfecţionaţi şi testaţi. Verificarea cunoştinţelor se va face de la director şi până la ultima persoană. N-ar trebui să-şi facă probleme nimeni legat de pierderea locului de muncă, ci doar de modul de abordare, care trebuie făcut cu maximă seriozitate. Cursurile reprezintă cod roşu. Chiar vom fi mai mulţi- maximum 77, pentru a respecta indicaţia de un poliţist la 1000 de locuitori. Prezenţa noastră în stradă va fi din ce în ce mai bine simţită. Reprezentăm primăria şi suntem în slujba comunităţii!”, spune Pop.
Aşadar, poliţiştii locali vor avea în curând uniforme noi, dar şi o dotare ca la carte, din care nu va lipsi pistolul cu glonţ, pistolul cu muniţie neletală, bastonul cu şocuri electrice şi pulverizatorul de mână cu substanţe iritant-lacrimogene. Atribuţiile ce le revin sunt: de a menţine ordinea şi liniştea publică, atribuţii legate de circulaţia rutieră, având dreptul să oprească în trafic conducătorii auto, controlează lucrările de construcţii, verifică pieţele agroalimentare şi au atribuţii pe linie de protecţia mediului şi evidenţa persoanelor.
„Contestat