Mai mulţi senatori PDL propun ca instituţiile financiare şi instituţiile de credit să achite o taxă de solidaritate anuală de 2,5% din valoarea profitului pe anul precedent, care se va face venit la bugetul asigurărilor sociale, măsura urmând să fie aplicată pe o perioadă de trei ani, potrivit Mediafax.
"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi se instituie, pentru o durată de 3 ani, taxa de solidaritate impusă instituţiilor financiare şi instituţiilor de credit", se arată în primul articol al iniţiativei, cel de-al doilea prevăzând că "instituţiile financiare şi instituţiile de credit vor achita anual o taxă de solidaritate în cuantum de 2,5% din valoarea profitului obţinut pentru anul precedent, taxă care se face venit la bugetul asigurărilor sociale".
Senatorii PDL Mircea Banias, Feldman Radu Alexandru , Mihail Hărdău, Dorel Jurcan, Vasile Nistor, Mihai Niţă, Mihaela Popa, Cristian Rădulescu, Ioan Sbârciu şi Iulian Urban propun ca taxa de solidaritate să fie declarată de contribuabil şi achitată în termen de 30 de zile de la data depunerii situaţiilor financiare aferente anului precedent, într-un cont unic deschis la ANAF.
Iniţiatorii mai susţin ca, la data intrării în vigoare a legii, Legea 571/2003, Codul Fiscal să se modifice, la articolul 17, referitor la nivelul cotei de impozitare, prin introducerea unui alineat care să menţioneze explicit "cota suplimentară de impozit pe profit" şi care să aibă următorul cuprins: "Contribuabilii care desfăşoară activităţi în domeniul financiar şi de creditare vor achita cu caracter suplimentar şi temporar o cotă de 2,5% din profitul realizat în anul precedent".
De asemenea, proiectul prevede că, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Finanţelor va emite Normele metodologice de aplicare.
Argumentele senatorilor democrat-liberali se referă la faptul că "ani