În urmă cu doi ani, am inaugurat pe ”Clujeanul.ro” o rubrică intitulată ”Insectarul arhitecturii clujene”. Scopul ei era de a prezenta, în fiecare zi, câte o mostră din aberațiile construcțiilor ridicate la Cluj în perioada de boom imobiliar. Solicitându-le și unor arhitecți propuneri pentru insectar, am primit o replică memorabilă. ”Păi dacă prezentați în fiecare zi câte o aberație, peste cinci ani despre ce o să mai scrieți?”…
Începând cu anii 2002/2003, după o perioadă în care dezvoltarea imobiliară a fost aproape inexistentă, la Cluj a început să se construiască enorm. Și monstruos. După bunul plac al fiecărui proprietar și dezvoltator. Haosul a fost cuvântul de ordine în domeniu. Zona Câmpului, vizibilă de pe șoseaua de centură care leagă cartierele Mănăștur de Zorilor a devenit imaginea simbolică a acestei dezvoltări. Teoretic, Câmpului e o stradă. Practic, e o îngrămădire de case și blocuri, de diferite forme, niveluri, culori și orientări. Dacă vrei să rătăcești pe cineva, nu în Labirint trebuie să-l arunci, ci în zona Câmpului, de unde nici zece fire ale Ariadnei nu te mai pot scoate la liman. Iar cum toate aceste construcții s-au făcut în lipsa unui plan, nici nu e de mirare că Primăria nu are cum să sistematizeze și să introducă utilitățile necesare (în special canalizare) în zonă. Cel puțin la Cluj, zona Câmpului este imaginea modului aberant în care a evoluat domeniul imobiliar în ultimii ani premergători crizei.
Foto: așa arată o parte din ”Strada” Câmpului
Acum, Câmpului nu este nici o stradă și nici un cartier. E pur și simplu ”ceva”, ”ceva ce ar fi putut fi”, deși nimeni nu poate spune ”ce ar fi putut fi”. E pur și simplu o nebuloasă. Dar Câmpului este doar imaginea acestui haos, devenind atât de vizibilă datorită poziționării, șoseaua care leagă Mănăștur de Zorilor oferind o perspectivă panoramică asupra dezastrului produs.
