Minerii din Chile ajunsesera la un prag psihic destul de fluctuant, trecând de la optimism la pesimism, de la o clipa la alta, ajungând sa spuna si ca poate se va ajunge la situatia în care se vor mânca unii pe altii.
"I-am spus unui prieten: 'Daca tot suferim, ar fi mai bine sa mergem la refugiu, sa pornim un motor si sa lasam monoxidul de carbon sa-si faca treaba, sa renuntam. Cred ca toti ne gândeam la fel. Atunci, nu credeam ca era un act de sinucidere, ci mai degraba sfârsitul suferintei, pentru ca noi oricum urma sa suferim", a declarat Zamora, unul dintre cei 33 de mineri care au stat doua luni în subteran.
Minerii din Chile ajunsesera la un prag psihic destul de fluctuant, trecând de la optimism la pesimism, de la o clipa la alta, ajungând sa spuna si ca poate se va ajunge la situatia în care se vor mânca unii pe altii.
"I-am spus unui prieten: 'Daca tot suferim, ar fi mai bine sa mergem la refugiu, sa pornim un motor si sa lasam monoxidul de carbon sa-si faca treaba, sa renuntam. Cred ca toti ne gândeam la fel. Atunci, nu credeam ca era un act de sinucidere, ci mai degraba sfârsitul suferintei, pentru ca noi oricum urma sa suferim", a declarat Zamora, unul dintre cei 33 de mineri care au stat doua luni în subteran.
