Mihai Conea, preşedintele organizaţiei municipale a PC Braşov, a declarat, ieri, că una dintre măsurile care ar putea stimula economia ar fi cea prin care din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă se va elimina articolul 10 care obligă angajatorii să anunţe agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă toate locurile de muncă vacante în termen de 5 zile de la vacantarea acestora, sub sancţiunea prevăzută de art. 114 din aceeaşi lege, respectiv amenda între 3.000 şi 5.000 de lei.
„Credem că această dispoziţie nu este în măsură să stimuleze crearea de locuri de muncă.
Chiar dacă statistica are rolul ei, propunem amendarea acestor dispoziţii legale în sensul comunicării locurilor de muncă vacante odată cu declaraţiile lunare, şi aplicarea sancţiunilor dacă de la vacantarea locului de muncă au trecut trei luni calendaristice şi acesta nu a fost declarat”, a declarat Mihai Conea. Potrivit acestuia, relansarea economiei naţionale presupune crearea sau recrearea locurilor de muncă, „însă această operaţiune este de cele mai multe ori blocată de dispoziţii legale cu scop declarat statistic sau cu efecte distructive”. Mihai Conea, preşedintele organizaţiei municipale a PC Braşov, a declarat, ieri, că una dintre măsurile care ar putea stimula economia ar fi cea prin care din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă se va elimina articolul 10 care obligă angajatorii să anunţe agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă toate locurile de muncă vacante în termen de 5 zile de la vacantarea acestora, sub sancţiunea prevăzută de art. 114 din aceeaşi lege, respectiv amenda între 3.000 şi 5.000 de lei.
„Credem că această dispoziţie nu este în măsură să stimuleze crearea de locuri de muncă.
Chiar dacă statistica are rolul ei, propunem amendarea a