Geneza
Copilul acela mic, ca un îngeraş, tocmai a făcut o boacănă. Din curiozitate, s-a cocoţat pe birou, a vrut să se joace cu unul dintre stilourile tatălui, şi l-a făcut praf. Cum? Cum numai un copil ştie. Stiloul zace acum, aparent intact, pe birou, aşteptîndu-şi rîndul la inspecţie şi disperare. Era un „Mont Blanc“ din acelea scumpe. Copilul ştie foarte bine că a făcut o boacănă. În forul lui interior, se dă o luptă – să spună sau nu, să se ascundă sau nu, s-o lase moartă... că pînă la urmă se va uita, sau tatăl nu o să se întoarcă niciodată acasă sau, şi mai mult, mama va cîştiga muuulţi bani şi o să-i dea şi lui să-i cumpere nu unul, ci mai multe stilouri, tatălui... sau... sau...
Hotărît să ignore boacăna, copilul îşi continuă aparent liniştit viaţa. Pentru cîteva ore, pînă cînd, ca un făcut, tatăl descoperă pe birou, nu foarte bine camuflat, un stilou în trei spre patru fragmente, şi nu în tradiţionala formă de prezentare corp-capac. Tatăl este furios. Normal. Îşi cheamă familia la ordine, cel mic, de la înălţimea celor cincianijumate, este devastat. Şi, în acest moment, se aud fatidicele cuvinte. Ale tatălui. „M-ai dezamăgit, fiule. Nu eşti bun de nimic. Puteai să fi fost bărbat, măcar să fi avut curajul de a recunoaşte.“ Uitătura bărbatului este severă şi nu dă loc la interpretări. Ăl mic află un lucru clar – dacă greşeşti, oricum nu eşti bun de nimic. Global şi fără drept de apel.
DE ACELASI AUTOR Bunici, eroi şi altruisme eXtreme Micuţa chinezoaică, psihoterapia şi anxietatea Mama Natură și agentul 0,7 Pupat Piața Dependenței Aşa se scrie pentru noi Cartea Greşelii. Şi a mîntuirii ei. Nu contează ce pedeapsă a primit puştiul. Nu contează apoi dacă stiloul a fost reparat, aruncat sau donat săracilor, să-l poarte la buzunarul cămăşii. Contează că au fost rostite „cuvintele“. Asta, doamnelor şi domnilor, se numeşte dpdv psiho educaţi
