COMUNICAT DE PRESĂ
Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, prin Compartimentul de Informare Publică, este în măsură să vă comunice următoarele:
Articole reţinute la Biroul Vamal Constanţa Sud
Acţionând în baza analizei de risc, în data de 23.02.2011, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China.
În urma controlului vamal au fost descoperite 560 compleuri din bumbac formate din bluză şi pantaloni, precum şi 560 veste, inscripţionate HANNAH MONTANA, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective.
Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 25.000 EURO.
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au foste reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Compartimentul de Informare Publică al DRAOV Constanţa
TELE ACCES GRATUIT AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR
080 00 80 880
COMUNICAT DE PRESĂ
Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, prin Compartimentul de Informare Publică, este în măsură să vă comunice următoarele:
Articole reţinute la Biroul Vamal Constanţa Sud
Acţionând în baza analizei de risc, în data de 23.02.2011, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui cont