Perceţia socială în ceea ce priveşte persoanele cu handicap este încă precară în ţara noastră. Chiar dacă au fost loviţi de soartă mai mult decât, poate, ar merita, românii cu dizabilităţi sunt încă nevoiţi să suporte privirile chiorâşe şi chicotelile ironice ale celor din jur. Cele mai multe lovituri pentru persoanele cu dizabilităţi le oferă societatea, nicidecum boala. Mărturiile acestora stau la baza acestei afirmaţii. Am stat, pentru câteva ceasuri, printre ei. Le-am ascultat poveştile de viaţă, le-am surprins zâmbetele fade când povesteau cum au căpătat bolile care le-au schimbat viaţa definitiv. Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu din Bârlad este, de patru ani de zile, căminul a peste 70 de persoane cu diferite dizabilităţi fizice sau mentale. Fiecare persoană care vine aici are o poveste care ar putea smulge o lacrimă şi dintr-un suflet de piatră. Şi nu patetismul este de vină pentru acest lucru, ci lucrurile extraordinare pe care aceşti oameni le au de împărtăşit. „Cei din jur ar trebui să conştientizeze că ar putea fi în locul nostru" Georgeta Radu are 81 de ani şi de mai bine de trei ani vine periodic la centrul destinat persoanelor cu dizabilităţi din Bârlad. Femeia, care în tinereţe a fost profesoară şi contabilă, suferă de boala Parkinson. De-a dreptul impresionant este modul în care bârlădeanca s-a ales cu această maladie. Acum mai bine de şase ani, după o luptă crâncenă, a reuşit să se vindece de cancerul mamar de care suferea. Lupta nu a fost fără urmări, însă. Stresul şi tratamentul la care a fost supusă au îmbolnăvit-o de Parkinson. „Într-o zi mă duceam la biserică. Când am încercat să dau liturghia preotului, am observat că îmi tremură mâna. Nici nu mă simţeam bine aşa că am hotărât să mă duc la medic care mi-a pus acest diagnostic. M-am obişnuit însă aici (n.r. la centrul bârlădean), mă simt ca acasă. M-am împriet