Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 3150 de persoane, trimise în judecată de DIICOT în 2010

Publicat in Romania Libera, vineri 25 februarie 2011 ·

Procurorii DIICOT au trimis în judecată, în 2010, 3.178 de persoane, din care 1.586 în stare de arest preventiv, înregistrându-se o creştere de 37,93% faţă de anul 2009, se arată în bilanţul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Potrivit DIICOT, în 2010, la nivel statistic, instituţia a înregistrat cele mai bune rezultate de la înfiinţarea sa.

Astfel, procurorii DIICOT au soluţionat un număr de 8.119 cauze, înregistrându-se o creştere de 15,36% faţă de anul 2009 şi au întocmit 908 rechizitorii, în creştere cu 28,86%, faţă de rezultatele anului precedent.

Au fost trimise în judecată 3.178 de persoane, înregistrându-se o creştere de 37,93% faţă de anul 2009. Dintre acestea, 1.586 de persoane au fost trimise în stare de arest preventiv, creşterea fiind de 34,29% faţă de anul anterior.

Din totalul celor trimişi în judecată, doar o mică parte au fost achitaţi definitiv de instanţe, respectiv 22 de persoane (0,69%).

Rezultate bune au fost obţinute şi în domeniul combaterii infracţiunilor de macrocriminalitate economico - financiară, preocuparea procurorilor DIICOT vizând combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei cu tutun şi alte produse accizabile precum şi recuperarea pagubelor cauzate prin aceste infracţiuni. Pentru asigurarea recuperării prejudiciilor au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de 65 milioane de euro.

DIICOT precizează că, în contextul responsabilităţii Schengen, s-a constatat o dinamizare a activităţii de combatere a traficului de persoane şi migranţi, fiind înregistrate creşteri statistice de 58%.

De asemenea, valoarea totală a drogurilor confiscate de către procurorii DIICOT a fost de 4,2 milioane Euro.

În cursul anului 2010, procurorii DIICOT au participat la judecarea unui număr total de 11.091 de cauze.

Pentru destructurarea grupur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 56 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 35 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa

News.ro acum 45 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. „Inamicul îşi continuă teroarea. Încă o dată, sectorul energetic di

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum o ora
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°