În puşcăria din Pesaro, românul reconstituie ziua crimei. Într-o altfel de continuare a poveştii, soţul şi sora victimei găsesc puterea de a face bine unor copii romi. Sursa: LA REPUBBLICASursa: EPA
1 /.
Mailat Romulus Nicolae credea că are dreptul la câteva ore de discuţie, cel puţin două, dar sunt 45 de minute cu totul. Când timpul va expira, în uşă vor apărea două uniforme negre, gardienii vor striga "Mailat!" şi nu vor accepta niciun răgaz. Aşa că românul de etnie romă Mailat - condamnat pentru uciderea italiencei Giovanna Reggiani - se grăbeşte să spună totul.
După ce înşiră vorbe despre mâncarea din puşcărie şi despre regrete, după ce reconstituie ziua crimei pe minute - fiecare faptă cu voce egală, ca într-o altă declaraţie pentru anchetatori -, după ce se plânge că ajutorul diplomatic nu mai vine, Mailat face un semn scurt din cap: "L-ai văzut pe ăla din spatele tău?". E un italian adus la vorbitor, un bărbat prins într-o discuţie domestică. "A violat o fetiţă de doi ani şi după aia a omorât-o, e coleg de secţie cu mine. Lui i-au dat 30 de ani; în locul judecătorului, i-aş fi dat maxim. Mie mi-au datînchisoare pe viaţă". E cam aiurea, dar crede că trebuie să existe o scală riguroasă a nenorocirilor.
E miercuri, 26 ianuarie 2011, şi e primul interviu pe care îl dă Mailat din captivitate. Între pronunţarea primei sentinţe şi momentul de faţă, Romulus Mailat pare să fi fost ţinut la gheaţă: proaspăt bărbierit, în aceeaşi bluză neagră cu înscrisuri, cu aceeaşi privire confuză şi căutătoare de compasiune. Încercase un zâmbet când intrase în camera asta luminoasă şi rece, aseptică. S-a aşezat apoi pe unul dintre scaunele prinse cu şuruburi în podea, şi-a ascuns mâinile sub masa rotundă de marmură şi din clipa aceea n-a mai zâmbit.
O scrisoare imaginară
Zice că într-o zi l-a prins curajul. A vrut să-
