În ultima zi legală de depunere a declaraţiei fiscale unice, 25 februarie, s-au prezentat la ghişeele Fiscului, până la orele prânzului, 500 de angajatori.
Formularele unice care cuprind contribuţiile de asigurări sociale , impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate au fost depuse doar în procent de 5 la sută cu ajutorul internetului. Cele mai multe, 5.500, dintr-un total de 5.900, au fost depuse în formă fizică la cele 32 de ghişee ale Fiscului din tot judeţul.
„Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit prevederilor art. 219 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de 500 – 1.000 pentru persoane fizice, respectiv 1.000 – 5.000 lei pentru persoane juridice. În situaţia în care angajatorul nu depune în mod repetat declaraţia lunară, acesta va fi declarat inactiv, cu consecinţele legale ce decurg de aici“ , a precizat Iulia Mireştean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba.
Ghişeele Fiscului vor rămâne deschise vineri până la ora 20.00, cu posibilitatea de prelungire a programului de lucru.
Conform evidenţelor fiscale, în Alba numărul total de contribuabili ce au obligaţia depunerii D112 este de aproape 7.300.
Până la data de 1 iulie 2011, contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin internet, fie la ghişeu. Ulterior depunerea online devine obligatorie.