Programul alimentar mondial al ONU (PAM) a avertizat vineri că lanţul de aprovizionare cu hrană în Libia "este în pericol să se prăbuşească", în condiţiile în care organizaţiile umanitare se tem că numeroase persoane nu pot să părăsească ţara, transmite AFP, citat de Mediafax.
"Libia importă practic toate alimentele şi lanţul de aprovizionare este pe punctul să se prăbuşească", a declarat purtătoarea de cuvânt a PAM, Emilia Casella, la o conferinţă de presă, precizând că importurile de alimente nu mai ajung în porturi şi că distribuţia este compromisă din cauza violenţelor.
O purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR) a subliniat că numeroase persoane care doreau să părăsească ţara nu puteau face acest lucru.
"Suntem preocupaţi de faptul că numeroase persoane care ar vrea să fugă sunt blocate", a afirmat Melissa Fleming. Programul alimentar mondial al ONU (PAM) a avertizat vineri că lanţul de aprovizionare cu hrană în Libia "este în pericol să se prăbuşească", în condiţiile în care organizaţiile umanitare se tem că numeroase persoane nu pot să părăsească ţara, transmite AFP, citat de Mediafax.
"Libia importă practic toate alimentele şi lanţul de aprovizionare este pe punctul să se prăbuşească", a declarat purtătoarea de cuvânt a PAM, Emilia Casella, la o conferinţă de presă, precizând că importurile de alimente nu mai ajung în porturi şi că distribuţia este compromisă din cauza violenţelor.
O purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR) a subliniat că numeroase persoane care doreau să părăsească ţara nu puteau face acest lucru.
"Suntem preocupaţi de faptul că numeroase persoane care ar vrea să fugă sunt blocate", a afirmat Melissa Fleming.