Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Audit de 110.000 euro, la Spitalul Judeţean

Publicat in Adevarul, vineri 25 februarie 2011 ·

Auditul este realizat de doi italieni, un medic şi un economist. Costul lui se ridică la aproape 110.000 euro şi a fost achitat de trei firme mari de pe platforma industrială a Slatinei.

Auditul realizat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina îşi propune să evidenţieze deficienţele cu care se confruntă unitatea sanitară, dar şi să recomande soluţii de rezolvare a acestor probleme. Consiliul Judeţean a solicitat sprijinul marilor firme de pe platforma industrială a municipiului Slatina, pentru realizarea acestei analize complexe a tuturor componentelor ale SJU Slatina. „Proiectul, cu o durată de trei luni, va fi realizat de doi specialişti italieni ai societăţii Internaţional Medical System and Service, societate de consultanţă cu vastă experienţă în sectorul medical. Va fi efectuată o analiză complexă a activităţii medicale, a structurii organizatorice, precum şi a tuturor serviciilor realizate în cadrul SJU Slatina. Proiectul face parte dintre iniţiativele sociale pe care autorităţile locale le desfăşoară împreună cu principalele societăţi de pe platforma industrială pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii locale “, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Olt.

„Este binevenit“

Valoarea acestui audit se ridică la suma de 109. 853 euro, reprezentând costurile totale ale analizei, precum şi consultanţă, taxe, asigurări, bilete de avion, transport Slatina- Bucureşti, Bucureşti-Slatina, iar banii au intrat în conturile societăţii la începutul lunii februarie. Costul total al proiectului a fost achitat Alro, Prysmian Cables & Systems şi Pirelli Tyres România. Conducerea SJU Slatina crede că auditul este eficient. „În primul rând este vorba despre Uniunea Europeană, despre cum lucrează un spital din UE şi cum se lucrează la noi. Auditul va constata problemele cu care se confruntă Spitalul Judeţean şi va r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol, până sâmbătă seara / Care sunt cele mai afectate județe

G4Media acum 29 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă în 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sâmbătă. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificăr

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 45 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Cum se circulă în țară. Drumurile din 13 județe sunt acoperite de zăpadă

HotNews acum o ora
Plouă și ninge în mai multe zone din România. Centrul Infotrafic a anunțat, sâmbătă dimineață, că drumurile din 13 județe sunt acoperite pe alocuri de zăpadă, însă, la această oră, nu sunt restricții de trafic. ”Sunt semnalate precipitaţii sub formă

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 53 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Atac israelian asupra centrului Beirutului / Israelul și-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah

G4Media acum 2 ore
Un atac aerian puternic al Israelului a vizat sâmbătă centrul Beirutului, au declarat surse de securitate, atacul zguduind capitala Libanului în contextul în care Israelul şi-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah, susţinute de Iran, r

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°