Începând de azi, BRD reduce dobânzile atât la creditele de consum fara ipotecă, cât şi la creditele garantate cu ipotecă. Astfel, clienţii care solicită un credit de nevoi personale fără ipotecă vor fi finanţaţi atat în lei, cât şi în euro, cu o dobândă cu până la 3 puncte procentuale mai mică decât până acum, în funcţie de perioada de creditare. Nivelul noilor dobânzi se situează astfel între 7,5 şi 9% pentru lei, respectiv Euribor 3M + 6,5 pp şi Euribor 3M + 8,5 pp pentru euro, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
"Suntem pregătiţi să finanţăm clientela de persoane fizice, după o perioadă în care această piaţă a suferit din cauza lipsei cererii, şi vom continua să fim receptivi la nevoile clienţilor oferind condiţii competitive şi o gamă diversă de produse de credit", a declarat Philippe Lelarge, Directorul executiv de Strategie şi Marketing al BRD-Groupe Societe Generale.
F. A. Începând de azi, BRD reduce dobânzile atât la creditele de consum fara ipotecă, cât şi la creditele garantate cu ipotecă. Astfel, clienţii care solicită un credit de nevoi personale fără ipotecă vor fi finanţaţi atat în lei, cât şi în euro, cu o dobândă cu până la 3 puncte procentuale mai mică decât până acum, în funcţie de perioada de creditare. Nivelul noilor dobânzi se situează astfel între 7,5 şi 9% pentru lei, respectiv Euribor 3M + 6,5 pp şi Euribor 3M + 8,5 pp pentru euro, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

F. A.