Un proiect de 22 de milioane de euro a municipalității încurcă afacerile firmei Transport Bistrița. Firma transportatoare s-a trezit fără ambele ieșiri în arterele principale: una a vândut-o singură iar cu a doua a făcut Primăria un schimb de terenuri
Autobuzele Autogării din Bacău se află în imposibilitatea de a ieși de pe platforma de parcare din spatele sediului. Aceasta după ce, ambele ieșiri spre arterele principale ale municipiului au fost blocate.
S-a ajuns în această situație după ce, acum o lună, terenul pe care se afla una dintre ieșiri a fost dat la schimb de Primărie, care era proprietară, iar a doua ieșire a fost vândută de conducerea autogării de bună voie încă de acum câțiva ani.
Prin urmare, dacă nu se va găsi o soluție, municipiul Bacău riscă să rămână fără principalul transportator pe rutele din județ și din afară. „Avem un proiect de 22 de milioane de euro care vizează modernizarea mai multor artere din oraș. O ieșire din autogară era pe un teren aflat pe domeniul public. L-am dat la schimb cu un altul situat pe Vadul Bistriței. Aveam nevoie de acel teren pentru realizarea modernizării din proiect", a declarat Dragoș Luchian, viceprimarul Bacăului.
Supriza a fost de proporții când s-a descoperit faptul că cealaltă ieșire a autobuzelor de pe platformă a fost vândută chiar de conducerea autogării în urmă cu mai mulți ani. „Nu am știut că au vândut terenul unde se afla cealaltă ieșire. Este vina lor! S-au bazat pe terenul care era domeniul public. Conducerea autogării trebuia să ia în calcul că poate Primăria va schimba într-o zi destinația acelui teren", a mai spus viceprimarul Luchian.
„Am vrut să concesionăm terenul primăriei"
De partea cealaltă, conducerea SC Transport Bistrița SA, afirmă că nu au anticipat faptul că Primăria va da terenul pe care îl foloseau pentru a ieși cu autobuzele din parcare.
Ba mai