Nivelurile actuale ale preţurilor alimentelor s-ar putea menţine mai mult timp, pe fondul incapacităţii agricultorilor a a majora producţia îndeajuns de rapid, astfel încât să facă faţă unei cereri tot mai mari, relatează Bloomerg, citând un comunicat remis de Fondul Monetar Internaţional (FMI). Sursa: Reuters
Motivele care au condus la situaţia din prezent sunt multiple şi în strânsă legătură unele cu altele.
Concret, în timp ce veniturile în creştere din statele în curs de dezvoltare au încurajat creşterea cererii pentru produse din carne şi lapte, ceea ce a dus la majorarea necesarului de cereale pentru hrănirea animalelor şi de teren pentru păşunat, creşterea cererii pentru biocombustibili şi condiţiile meteo nefavorabile agriculturii au limitat oferta de alimente.
"Există riscul ca actuala creştere a preţurilor să persiste mai mult decât în perioada 2007-2008. În actuala ecuaţie sunt implicate mai multe materii prime, ceea ce înseamnă că va fi necesar mai mult timp pentru refacerea stocurilor la niveluri considerate sigure", a afirmat Luke Mathews, analist la Commonwealth Bank of Australia, citat de Bloomberg.
Porumbul şi grâul la preţuri record
Indicele preţurilor alimentelor la nivel global, calculat de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a ONU, a urcat la un nivel record în februarie, în condiţiile în care toate componentele referitoare la alimente, cu excepţia celei pentru zahăr, au crescut.
FMI averizează că preţurile ridicate vor avea efecte negative mai mari în statele în curs de dezvoltare, unde populaţia alocă o parte mai mare din venitori pentru procurarea alimentelor.
Cotaţiile porumbului au crescut cu 92% anul trecut la bursa de la Chicago. Preţurile grâului au avansat cu 65%, după ce Rusia şi mai multe state est-europene au restricţionat exporturile din cauza s