Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua e coşmarul lui Emeghara » O etapă pe teren, trei la spital!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 5 martie 2011 ·

Ifeanyi Emeghara a venit la Steaua cu gîndul la trofee, dar s-a ales cu un palmares bogat doar la capitolul accidentări.

L-a impresionat pe Piţi

Fundaşul i-a atras atenţia selecţionerului Victor Piţurcă imediat după transferul din 2006 la Poli Timişoara. Interesul românilor l-a flatat pe Eme, dar nu l-a putut convinge să lase Nigeria, naţională pentru care a bifat ulterior 3 selecţii. Două sezoane foarte bune în Banat l-au propulsat la Steaua, "roş-albaştrii" plătind 1 milion de euro plus Stelian Stancu pentru serviciile sale.

Problemele au început la Cupa Africii

Emeghara a prins lotul Nigeriei pentru CAF 2008, dar s-a accidentat la genunchi încă de la primul meci. De aici s-a rupt filmul. Au urmat accidentări pe bandă rulanta, operaţii şi luni întregi de recuperare. În patru ani de zile, fundaşul lateral a ajuns să evolueze în numai 39 de meciuri pentru Steaua. Cu opt mai puţine decît cele jucate pentru Timişoara în doar un an si jumatate petrecut în Banat!

Exemplu pentru colegi

Emeghara este unul dintre cei mai apreciaţi jucători din Ghencea. Şi-a rupt genunchii la Steaua şi a impresionat la fiecare partidă prin determinare si disciplina, chiar dacă numărul acestora a fost unul redus. Un jucător apreciat de toţi antrenorii care au trecut pe la "militari" în ultimii ani pentru profesionalismul, caracterul şi seriozitatea sa.

Afecţiune rară

Durerile nigerianului au apărut în 2008, iar medicii au descoperit că acesta suferă de o afecţiune foarte rară. Cartilagiul de la genunchi s-a distrus în timp, dar problemele au început să apară în momentul în care oasele au ajuns în contact. Emeghara a fost tratat la Bologna, unde i s-au făcut injecţii cu acid hialuronic pentru reconstrucţia cartilagiilor.

Cît l-au costat pe apărătorul Stelei accidentările? 116 partide în toate competi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 58 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 45 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°