Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alro: Comenzile de aluminiu au început să crească în domeniul auto şi energetic

Publicat in Ziarul Financiar, marți 8 martie 2011 ·

Conducerea producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) spune că în prezent plăteşte pe energie cu circa 30%-40% mai mult decât în urmă cu un an din cauză că Hidroelectrica îi furnizează energie la un preţ în componenţa căruia intră şi preţul la aluminiu de pe bursa din Londra.

Cotaţia aluminiului a fluctuat anul trecut între 1.800 şi 2.450 de dolari pe tonă, cu o medie de circa 2.200 de dolari/tonă, iar în prezent o tonă de aluminiu este cotată pe bursa din Londra la un preţ de aproape 2.600 de dolari.

În anul 2008, când preţul petrolului a atins un maxim de circa 150 de dolari pe baril, cotaţia aluminiului pe bursele internaţionale a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, şi s-a menţinut pentru o perioadă scurtă peste pragul de 3.000 de dolari/tonă.

Conducerea societăţii spune că preţurile foarte mari la aluminiu din acest moment sunt alimentate tot de avansul cotaţiei petrolului, care se ridica ieri la 106 dolari/baril la bursa din New York.

"Dacă preţul la aluminiu va creşte la 3.000 de dolari/tonă, vom ajunge să cumpărăm energia de la Hidroelectrica cam la preţul de pe OPCOM (bursa de energie - n.red.) şi contractul nu prevede limite superioare de preţ. Preţul ridicat din acest moment la aluminiu se datorează şi factorilor emoţionali. Situaţia tensionată în ţările producătoare de petrol a condus la o oarecare orientare spre investiţii în aluminiu şi cupru, metale care sunt considerate mai sigure", a explicat Gheorghe Dobra, directorul general al Alro, care consideră că înţelegerea cu Hidroelectrica este benefică pentru ambele părţi.

El mai spune că peste tot în lume producătorilor de aluminiu le-a fost majorat preţul de achiziţie al energiei, dar că marile grupuri din domeniu cu care concurează beneficiază de un cost al energiei în medie cu 25% mai redus decât Alro. Alro este cel mai mare consumator de energie d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°