România a pierdut încă un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de data aceasta pentru tergiversarea procesului în cazul Revoluţiei de la Cluj. Judecătorii de la CEDO au decis ca România să achite despăgubiri de 52.000 de euro pentru cei 12 ani de procese privind evenimentele din 21 decembrie 1989, când 26 de clujeni au murit. Sursa: REUTERS
Instanţa europeană a mai decis că procurorii militari care au investigat crimele savârşite de militari în decembrie 1989 au fost ineficienţi în a afla adevărul şi de aceea au decis să ofere despăgubiri totale de 52.000 de euro în cazul a 12 clujeni, nouă răniţi în timpul evenimentelor şi trei urmaşi ai unor eroi martiri.
În procesul Revoluţiei de la Cluj, finalizat în 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca patru ofiţeri şi un civil, prim secretarul PCR al judeţului Cluj, Iaochim Moga, să fie condamnaţi la închisoare cu executare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o lt.col. Ilie Dicu care a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru uciderea a doi clujeni care manifestau pentru libertate.
Potrivit sentinţei din procesul care a durat mai bine de 12 ani au mai fost condamnaţi generalul colonel Iulian Topliceanu la zece ani de închisoare, Iachim Moga la opt ani de închisoare, colonelul Valeriu Burtea la nouă ani de închisoare şi Laurenţiu Cocan, tot la nouă ani de închisoare.
În prezent, doar Ilie Dicu mai este încarcerat, restul inculpaţior, cu excepţia lui Iaochim Moga care a decedat între timp, au fost eliberaţi fiind prea bătrâni sau bolnavi pentru a suporta regimul de detenţie.