Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu: Romania este inca intr-o perioada critica, iar criza continua/ Va fi nevoie de mai multe Coduri ale Muncii

Publicat in HotNews, joi 10 martie 2011 ·

Romania este inca intr-o perioada critica, iar criza continua, a spus, joi, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, precizand ca acesta criza schimba lumea si ne obliga sa avem un alt stil de viata, informeaza Mediafax. Adrian Vasilescu a spus, la o dezbatere privind modificarile Codului Muncii, organizata de Grupul de Dialog Social (GDS), la care a participat si premierul, ca se fac confuzii intre recesiune si criza.

"Chiar daca vom avea sansa sa iesim din recesiune, ramanem cu criza. Aceasta criza schimba lumea si ne obliga sa avem un alt stil de viata", a precizat Vasilescu.

Iesirea din recesiune va reprezenta primul pas pentru depasirea crizei economice, acest din urma proces fiind unul de durata, a declarat, joi, premierul Emil Boc. El a precizat ca iesirea din recesiune este primul pas pentru depasirea crizei, dar nu si singurul care trebuie realizat pe un drum "destul de lung".

Premierul Emil Boca firma ca, la sfarsitul primului trimestru al acestui an, Romania va iesi oficial din recesiune si ca acela va fi momentul in care va avea loc relansarea politica a PDL si a actualei coalitii aflate la guvernare.

Vasilescu: Vor mai fi multe Coduri ale muncii, pentru armonizarea actului cu legislatia europeana

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu sustine ca Romania va mai avea multe Coduri ale muncii, intrucat va trebui sa-si armonizeze legislatia cu cea europeana, potrivit Mediafax.

Intrebat de Emil Boc pe ce se bazeaza cand afirma acest lucru, consilierul guvernatorului BNR a spus ca europenii vor face modificari in legislatia muncii, iar Romania va trebui sa faca acelasi lucru.

Guvernul si-a asumat, marti, raspunderea pe noul Cod al Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL si PC au depus o motiune de cezura care va fi dezbatuta si votata in 16 martie.

Consilierul BNR sustine

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 50 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 31 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°