Vasile Blaga nu poate salva PDL de la dezastru electoral pentru că scopul lui nu e victoria partidului, ci să-şi negocieze cu adversarii politici supravieţuirea.
Acesta ar fi, decodificat, ultimul mesaj al lui Traian Băsescu către PDL, cifrat de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, într-un comentariu pentru contributors.ro. Consilier de care şeful statului s-a delimitat puţin după istoria publică cu Albă ca Zăpada, atât cât era necesar pentru a păstra ambiguitatea asupra identităţii autorului real.
Să fie însuşi preşedintele cel care se adresează cifrat PDL sau lucrul ăsta îl face un consilier prezidenţial nonconformist, cu înclinaţie spre romanul cu cheie? Ultima variantă părea probabilă pentru că Lăzăroiu a avut inteligenţa ca între două mesaje cu sens pentru PDL să strecoare, diversionist, unul fără, despre frustrarea sexuală şi revoluţie. Sau poate că avea şi acela vreun cod pe care nimeni nu a reuşit să-l spargă.
Opoziţia nu poate striga că preşedintele a încălcat neutralitatea ce-i este impusă de Constituţie amestecându-se în viaţa internă a PDL. Liderii partidului de guvernământ trebuie însă să fi priceput mesajul transmis de Lăzăroiu, care începe cu o prelegere despre învingerea forţei gravitaţionale, dar face trimitere la greii partidului ce promit victoria PDL în timp ce-şi aranjează o viaţă liniştită după pierderea alegerilor.
Comunicarea cifrată se desfăşoară pe deasupra capului premierului Emil Boc, care are de rezolvat propria enigmă. Boc trebuie să decidă, rapid, dacă alege drumul lui Traian Băsescu sau pe cel al lui Vasile Blaga. Primul i-a propus să părăsească Palatul Victoria şi să-şi continue mandatul, mai lung, de şef al PDL, funcţie pe care o pretinde şi Blaga. Cel de-al doilea i-a repetat, liniştitor, prin declaraţii publice că nu-l interesează portofoliul de şef al cabinetului, la care Emi