Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a avut azi o reuniune cu reprezentanţii patronatelor din construcţii şi turism pentru a le prezenta acestora priorităţile Ministerului şi a stabili o relaţie de cooperare pe subiectele de interes comun, arată un comunicat remis redacţiei.
Ministrul Anca Boagiu a expus programele pe care le derulează ministerul în acest an în ceea ce priveşte extinderea şi modernizarea infrastructurii de transport, subliniind necesarul de resurse interne care va fi implicat pentru implementarea acestora, atât în ceea ce priveşte materialele de construcţii, cât şi din perspectiva resurselor umane.
Reprezentanţii patronatelor au adus în discuţie probleme cu care se confruntă antreprenorii români, agreând cu ministrul Transporturilor stabilirea unor întâlniri de lucru lunare pe fiecare din domeniile de activitate ale MTI, astfel încât să poată fi identificate şi promovate soluţii comune.
F. A. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a avut azi o reuniune cu reprezentanţii patronatelor din construcţii şi turism pentru a le prezenta acestora priorităţile Ministerului şi a stabili o relaţie de cooperare pe subiectele de interes comun, arată un comunicat remis redacţiei.
Ministrul Anca Boagiu a expus programele pe care le derulează ministerul în acest an în ceea ce priveşte extinderea şi modernizarea infrastructurii de transport, subliniind necesarul de resurse interne care va fi implicat pentru implementarea acestora, atât în ceea ce priveşte materialele de construcţii, cât şi din perspectiva resurselor umane.
Reprezentanţii patronatelor au adus în discuţie probleme cu care se confruntă antreprenorii români, agreând cu ministrul Transporturilor stabilirea unor întâlniri de lucru lunare pe fiecare din domeniile de activitate ale MTI, astfel încât să poată fi identificate şi promovate s