Un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul IPJ Hunedoara a fost reţinut de către DNA, fiind acuzat de luare de mită în valoare de 10.000 lei şi 3.500 euro, pentru a favoriza promovarea unui candidat în concursul de încadrare în poliţie, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
În cursul lunii aprilie 2009, Liciu Daniel, a pretins şi primit de la un denunţător sumele de 10.000 lei şi 3.500 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul I.P.J. Hunedoara şi din Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), prin intermediul cărora va facilita promovarea concursului privind încadrarea directă în cadrul poliţiei a fiului denunţătorului pe un post de agent de poliţie. Acesta din urmă nu a mai fost angajat deoarece reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au suspendat organizarea acestui concurs, anunţă procurorii.
Procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de o altă persoană.
F. A. Un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul IPJ Hunedoara a fost reţinut de către DNA, fiind acuzat de luare de mită în valoare de 10.000 lei şi 3.500 euro, pentru a favoriza promovarea unui candidat în concursul de încadrare în poliţie, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
În cursul lunii aprilie 2009, Liciu Daniel, a pretins şi primit de la un denunţător sumele de 10.000 lei şi 3.500 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul I.P.J. Hunedoara şi din Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), prin intermediul cărora va facilita promovarea concursului privind încadrarea directă în cadrul poliţiei a fiului denunţătorului pe un post de agent de poliţie. Acesta din urmă nu a mai fost angajat deoarece reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au suspendat organizarea acestui concurs, anunţă procurorii.
Procurorii efectuea