Revista presei Dintre cei 25.000 de romi trimisi in lagare de Guvernul Antonescu, s-au mai intors acasa doar jumatate. In jur de 7.000 de deportati sau mostenitori ai acestora au primit despagubiri din partea statului german. Deportarea romilor in Transnistria a fost decretata pe 1 mai 1942 si a inceput o luna mai tarziu, cand au fost imbarcati in trenurile catre Transnistria primii 11.441 de romi - 2.352 de barbati, 2.375 de femei si 6.714 copii. Alti 13.176 de romi sedentari au fost deportati in septembrie 1942. Datele provin din raportul Comisiei Wiesel despre Holocaust. Cele doua loturi de romi trimise in Transnistria reprezentau la vremea respectiva aproximativ 12% din totalul populatiei rome recenzate in 1930, care era de 262.501 de persoane rome. Deportarea Deportarea romilor nu a avut, oficial, o motivatie rasista, ci una de natura sociala. In 1942, ordinul Maresalului Antonescu a fost clar: „Toti tiganii nomazi, acei cari nu-si pot justifica existenta si acei cu condamnari, vor fi adunati prin grija organelor Jandarmeriei si trimisi pana la 1 noiembrie a.c. in Transnistria". „Consider, in conditiile in care criteriul de deportare ar fi fost doar cel de natura sociala, al mentinerii sigurantei populatiei, ca ar fi trebuit sa fie deportati doar romii care comiteau infractiuni grave, insa documentele si marturiile supravietuitorilor arata ca au fost deportati si romi care nu erau certati cu legea", sustine Adrian Furtuna, co-autor al ultimei carti despre Holocaustul romilor, „Sostar na rovas?" (De ce nu plang - n.r.). In continuarea argumentatiei sale, Adrian Furtuna precizeaza: „Un alt argument care sustine politica de purificare etnica a lui Ion Antonescu este acela ca au fost deportati foarte multi romi care locuiau la sate, iar din marturia sa reiese ca problemele cele mai grave erau intampinate la oras. Ultima intrebare pe care o mai putem ridica este: de