Timişoara doarme pe primul loc măcar o noapte, dar deja arecoşmaruri. Pierderea de la meciul cu Brăneşti e la fel de mare cavictoria şi la fel de greu de înţeles ca întreaga evoluţie a luiZicu. Machidonul va absenta cu Steaua, după ce a fost important şiaseară la Buzău, dar a luat un "galben" aiurea. Poli e iar peprimul loc după 378 de zile, iar Uhrin după o pauză de 838 dezile!
Imnul lui Poli începe cu versul "Zi cu soare", dar ar puteacontinua la fel de bine şi cu "Zi cu umbre", în ambele cazuriasocierea cu Zicu fiind potrivită. Când te-aştepţi ca machidonul sărupă tot, jumătate de oră e doar tangenţial cu jocul şi cu mingea.Aseară, în prima parte, vedeta a fost un nume mai comun, Popa, carea nimerit bara (25). Zicu s-a arătat abia în minutul 30, când însăa recuperat ratând de două ori la aceeaşi fază, singur cu portarulStoicescu.
Noul idol al Timişoarei a reapărut în joc la finalul reprizei,când a transformat fără emoţii un penalty, deschizând scorul. Apreluat şefia clasamentului golgheterilor, cu 14 reuşite, 3 din 3de la 11 metri. Şi a cucerit din nou toate bliţurile şimicrofoanele televiziunilor.
Goga,al treilea gol în retur
Poate nedrept, pentru că Timişoara înseamnă mai mult decât Zicu,chiar şi azi, cu golurile sale. Goga a obţinut penalty-ul după unfault pe cât de clar, pe atât de inutil al lui Ispir. Apoi, totGoga a liniştit meciul (84) când lucrurile se complicau la poartalui Pantilimon. "Poetul", care e la al treilea gol în 2011 dupăreuşitele cu Mediaş şi Craiova, a marcat de data aceasta cu poartagoală, dar după două driblinguri superbe ale lui Nikolic. Şi totprea puţin remarcaţi sunt poate şi Pantilimon sau fundaşiiTimişoarei, care au rezistat asediului de final alBrăneştiului.
Pentru ceea ce înseamnă Zicu vorbeşte perfect faza care l-atrimis în tribună pentru derby-ul cu Steaua: un "galben" pentru osimulare fără rost după d