Retailerul francez Cora a inaugurat saptamana trecuta un centru comercial de 11.200 metri patrati la Drobeta Turnu Severin, o investitie de 22 de milioane de euro, ca parte a unui plan investitional de peste 140 de milioane de euro bugetat pentru 2011.
In cadrul centrului comercial functioneaza un hipermarket Cora de 7.200 de metri patrati, precum si o galerie comerciala de 4.000 de metri patrati. Magazinul, care are 320 angajati, este cel de-al saselea magazin Cora in Romania, altele doua urmand a fi inaugurate anul acesta la Constanta si Arad.
Noul centru comercial este amplasat spre iesirea dinspre nord-est din Drobeta Turnu Severin, pe locul unei platforme industriale parasite. Terenul de noua hectare a fost achizitionat de la un proprietar particular contra sumei de 6 milioane de euro. In imediata apropiere mai functioneaza si un magazin de bricolaj Dedeman.
"Pentru noi, Cora Drobeta Turnu Severin este extrem de important pentru ca este primul magazin cu acest format in Romania", a declarat Philippe Lejeune, directorul general al Cora Romania, la inaugurarea unitatii.
Cora opereaza in Romania 3 feluri (concepte) de magazine: 10.000 mp (Bucuresti), 7-8.000 mp (Drobeta Turn Severin) si 5.000 mp (Baia Mare).
"Strategia noastra de expansiune depinde de oportunitatile pe care le intalnim in piata", a mai punctat directorul general al Philippe Lejeune.
El a adagat ca pana la sfarsitul anului, Cora va achizitiona cel putin un teren in Bucuresti. "In prezent, suntem in negocieri pentru cumpara doua-trei terenuri in Bucuresti si cred ca pana la sfarsitul anului vom cumpara cel putin unul", a spus managerul. Lejeune nu a comentat asupra zonelor in care se afla aceste terenuri.
Compania are deja in lucrari primul sau mall din Romania, situat in centrul Constantei, o investitie de 100 de milioane de euro. Mall-ul este amplasat