De curând, Remus Grecu a vernisat la Galeria Anaid Art prima sa expoziţie personală de la Bucureşti cu titlul „Silent Faces", în care apar portretele celor mai cunoscuţi criminali ai lumii. În prezent, artistul trăieşte şi lucrează în Stockholm. Anul trecut, Grecu a primit medalia de bronz la Festivalul Cannes Lions pentru cele trei lucrări create în cadrul Proiectului Anti-Anorexia, trei reproduceri după Manet, Ingres şi Boucher.
Care a fost traseul carierei dumneavoastră?
Nu a fost şi nu este un traseu limpede, mai ales pentru faptul că de doi ani şi jumătate am luat totul de la capăt, mutându-mă în Stockholm, şi asta după cinci ani petrecuţi la Londra. În fiecare din aceste oraşe a trebuit să-mi reîncep viaţa cumva şi să-mi reconstruiesc traseul carierei şi al vieţii în general.
Unde v-aţi împlinit cel mai bine ca artist?
Cred că în Stockholm. Acolo am început să lucrez mai serios şi să vreau cumva mai mult, de pildă să încep să şi expun ceea ce fac. Însă, acest lucru s-a întâmplat sub influenţa experienţei pe care am trăit-o în Anglia.
De ce tocmai această expoziţie cu portrete de criminali? Vă fascinează răul?
Consider că omul este esenţa negativă sau pozitivă a tuturor lucrurilor. Totul există doar în comparaţie cu ce înseamnă sau gândeşte el. De aceea cred că omul este cel mai complicat, dar şi cel mai interesant subiect de abordat în artă. Mă interesează situaţiile extreme, angoasele prin care trece omul şi efectele produse de aceste experienţe.
Un exemplu ar fi criminalul şi fenomenul crimei pe care le-am abordat în expoziţia de la Galeria Anaid. Încerc să redau ceea ce se întâmplă înăuntrul lucrurilor şi nu exteriorul lor. Mă atrag lucrurile extreme, ori exagerat de frumoase, ori hidoase de-a dreptul, şi mă refer aici, în special, la imaginea omului care poate lua forme fizice oribile, ca acelea ale obezităţii
