Madalina Berzentu si-a probat cu succes capacitatea inovativa in plan artistic si a marcat inca un punct in palmaresul personal, dar si al artelor decorative iesene. Viitorul domeniului nu suna, dar arata bine... Destinul uman a interesat din cele mai vechi timpuri pe oameni si s-au supus lui atit de voie, cit mai ales de nevoie. Uneori a fost privit ca o fatalitate. Ideea potrivit careia ce-ti este dat in frunte ti-e pus invita la acceptarea destinului, desi unii au incercat sa-l infrunte. Toata literatura dramatica a grecilor, de pilda, face trimitere la asemenea concept. Exista, desigur, destinul individual, dar functioneaza si unul colectiv. Popoarele, ca si oamenii, nu se prea pot impotrivi lui. Arta a explorat constant tema si unii au avut harul de a spori cunoasterea acestei dramatice relatii. Incitanta, desigur, propunerea tinerei plasticiene Madalina Berzentu, care a elaborat o intreaga expozitie de arta decorativa pe o asemenea dificila tema. La Galeriile Tonitza, din Lapusneanu, artista gloseaza pe aceasta tema, incitanta si complexa, dificila si provocatoare pentru spiritele elevate. Nu intimplator, arta ei porneste chiar de la o imagine simbol, unde ideea destinului cuprinde, in fapt, chiar destinul sau de creator. In plan romanesc, destinul este privit ca soarta, ca parcurs si finalitate previzibila. Arta este, alaturi de credinta, o dimensiune a acceptarii sau a luptei cu destinul prin provocarea sau asumarea limitelor. Lucrarea-concept asociaza ideea unei compozitii, privita ca o ipoteza de lucru, de asumare sau retinere fata de polisemantismul interpretarilor. A ajunge la abstract este solutia antinarativa a viziunii, unde suportul textil permite accesul la geometrii inefabile. Structura materiei se spiritualizeaza si produce inevitabile introspectii. Ideea fluiditatii, a curgerii face ca mobilitatea formelor textile, tesute sau marcate de suprafete