2 în 1: tabletă şi netbook
Moda tabletelor care pot fi utilizate şi pe post de netbook prin ataşarea unei tastaturi full-QWERTY a luat amploare şi în compania Acer, astfel că aceştia au lansat Acer Iconia Tab W500. Tableta are un design atrăgător, marginile carcasei frontale fiind uşor bombate. Pentru a deveni un netbook, tabletei i se ataşează o tastatură QWERTY, ceea ce asigură o utilizare extrem de facilă a gadgetului. Dotările tehnice nu sunt ieşite din comun, însă nici nu fac notă discordantă cu tabletele existente deja pe piaţă: un display de 10.1’’, ce oferă o rezoluţie standard de 1280*800 pixeli, o platformă hardware, asigurată de AMD prin procesorul C50, şi placă video Radeon HD6250, în timp ce memoria RAM este disponibilă în variante de 1GB, respectiv 2GB. Conectivitatea la internet este asigurată wireless, în timp ce conexiunea 3G este disponibilă doar pe anumite versiuni. Windows 7 reprezintă unul dintre atuurile gadgetului, însă acesta nu este singurul. Tableta beneficiază de aplicaţia Acer Ring, ce include un browser propriu pentru conectarea la internet, dar şi un sistem de partajare pentru a vedea filmele stocate pe tabletă pe un televizor compatibil cu formatul HD prin intermediul unei conexiuni HDMI.
HTC Flyer: Un gadget cu touch şi stylus
Mobile World Congress 2011, găzduit în luna februarie la Barcelona, a fost asaltat cu o mulţime de tablete touchscreen, menite să întrerupă supremaţia celor de la Apple prin iPad 1, respectiv iPad2. Majoritatea produselor prezentate au un design asemănător şi rulează pe sistemul de operare Google Android, însă taiwanezii de la THC au reuşit să surprindă printr-un altfel de gadget: o tabletă touch dotată cu sistem de operare Android şi stylus. Principalul punct de atracţie este stylus-ul, ce poate fi utilizat pentru scrierea de mână a unor notiţe sau pentru desene, multe dintre apl