Este o obişnuită a concursurilor de fotografie, colaborează cu un site local de ştiri şi este fotograful oficial al celei mai renumite unităţi şcolare din Bărăgan
În ultimii doi ani, Mirela a surprins în imagini toate evenimentele organizate de Colegiul Naţional Mihai Viteazul sau cele la care unitatea şcolară a luat parte, însă abia anul 2011 i-a adus şi titulatura de fotograf oficial al Colegiului.
Pasiune de familie
Tânăra şi-a început ascensiunea în arta fotografică undeva în 2006, an în care majoritatea fotografiilor pe care le realiza erau făcute cu un aparat foto stil pocket. Moşteneşte pasiunea pentru fotografie din familie, tatăl său, Vasile, fiind fotograf în tinereţe, iar fratele său, Mircea, fiind, la rându-i, pasionat de această artă. „Fotografia mă ajută să mă relaxez, să văd şi să valorific lumea într-un alt mod“, mărturiseşte adolescenta. De altfel, aparatul foto pe care îl foloseşte de aproape trei ani i-a aparţinut fratelui său.
„Mircea şi-a cumpărat un Nikon D40, dar, cum nu a avut prea mult timp de el, mi l-a lăsat mie, iar eu nu mă despart de el“, spune tânăra, care mai precizează că atunci când ia aparatul de fotografiat în mână, „nu îl las până nu se termina bateria sau, eventual, până nu se umple cardul de memorie.“
Adolescenta se dă în vânt după portrete şi fotografiile macro, pe care le consideră adevărate provocări, iar armonia culorilor, umbrele din cadru, imaginea ca o pictură sunt doar câteva dintre detaliile care nu trec neobservate, ci dimpotrivă. „Sunt foarte atentă la detalii pentru că doar aşa poţi face din fotografie o artă. Nu am prea multă experienţă, sunt încă la început, dar mă străduiesc şi vreau să învăţ cât mai multe despre arta fotografică“, spune Mirela.
Workshop la Călimăneşti
Anul trecut, Mirela a luat parte la cea de-a cincea ediţie a şcolii de vară or