Alin Fumurescu a remarcat încă de ieri declarația lui Vasile Marica, șeful sindicatului Sed Lex, legată de flagrantul în care a fost prins colegul său de luptă sindicală, Marius Petcu: ”Dacă anchetatorii l-au prins “la furat” pe liderul CNSLR-Frăția, Marius Petcu, este “o prostie” din partea lui”, a spus Marica. Cum ar veni, nu e o ”prostie” mita primită (iaca, acolo, vreo 40.000 de euroi), ci faptul că a fost prins.

Cu nimic mai breaz sare din rând și Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa: ”Ce s-a întâmplat cu Marius Petcu este în spiritul campaniei antisindicale, singura structură care se opune astăzi reformelor aberante”. E dimineață încă, nu mi-am băut cafeaua, dar nu cred că din cauza asta nu pot să înțeleg ce legătură există între cei 40.000 de euro pe care a pus mâna Marius Petcu (o primă tranșă din cei 200.000 pe care ar fi trebuit să-i primească) și ”opoziția sindicatelor față de reformele aberante”. Oare ce poate fi antisindical în săltarea unui individ care pretinde 200.000 de euro pentru a încredința un contract unei anumite firme?

Că Marius Petcu e prost grămadă nu există vreun dubiu. Într-un moment în care știi că sindicaliștii sunt vânați, unul câte unul, pentru a mai deturna atenția de la vârful piramidei corupției din România, să nu te poți abține să stai pe margine o vreme, e dovada celei mai crase prostii. Dar cu nimic mai deștepți nu sunt colegii lui de luptă sindicală care încearcă acum să pozeze în victime.

Mișcarea sindicală autohtonă e la un capăt de drum. Ani la rând a făcut jocul politicului, constituindu-se într-o structură paralelă de putere a cărui scop a fost din ce în ce mai evident: căpătuirea liderilor acesteia și nicidecum binele celor pe care, teoretic, ar fi trebuit să-i reprezinte. O situație pe care politicul nu avea de ce să n-o tolereze, pentru că îi convenea de minune: cu cât mai corupți deveneau liderii s