Brazilianul Maicon şi bulgarul Iliev au debutat în sfârşit întricoul Stelei în partida cu Dacia Chişinău. Deşi, jucătorulîmprumutat de la Volyn Luţk a fost omul meciului, la final, SorinCîrţu a declarat că evoluţiile bune ale brazilianului vor contadoar în meciurile oficiale, nu în partidele de verificare.
"Meciul cu Dacia Chişinău este un bun prilej să urmăresc la lucrujucătorii care au evoluat mai puţin sau chiar deloc în ultimultimp", afirmase, înainte de joc, Sorin Cîrţu. În aceste condiţii,în primul "11" al roş-albaştrilor şi-au făcut apariţia, în amicalulde sâmbătă seară, Maicon, Iliev, dar şi jucătorii criticaţi şiscoşi de patron din primul "11", Marinescu şi Dică. Iar în reprizaa doua chiar Burdujan. Iar Dică a fost căpitan! Dintre aceştia, înmod cert a impresionat Maicon, autor a două goluri. Pentru Steauaau reuşit să mai înscrie Surdu şi Bilaşco. "E bun brazilianul. Dăbine şi cu stângul, şi cu dreptul, are şi viteză", comentau întribune oficialii stelişti. Luat probabil de val datorită evoluţieibune din jocul cu Dacia Chişinău, la final, Maicon a declarat sigurpe el: "Am marcat şi la Steaua II, când am jucat, şi în meciul deaici. Sper şi vreau să fiu titular. Cred că pot ajuta mult mai multaceastă echipă", a afirmat brazilianul.
Cîrţu l-aadus cu picioarele pe pământ
Însă, mult mai reţinut în declaraţii laudative la adresaatacantului său s-a dovedit la conferinţa de presă Sorin Cîrţu. "Eadevărat că Maicon a jucat bine în acest meci, dar haideţi să-lvedem şi pe viitor. El trebuie să repete această evoluţie bună înpartidele oficiale, în meciurile amicale contează mai puţin.Oricum, v-am spus înainte de meci că o să joace, ei, bine, aevoluat", a spus "Sorinaccio"
"Iliev eun fundaş puternic"
În jocul de la Chişinău, pentru roş-albaştri, în tricoul Stelei, aumai debutat Valentin Iliev, dar şi Valentin Coj