Consiliul de Administraţie (CA) al Realitatea Media SA urmează a pune în discuţie contractul de management încheiat cu Sebastian Ghiţă, prin intermediul companiei acestuia, Asesoft. Sursa: AGERPRES
Potrivit unui comunicat intern, CA al Realitatea Media SA urmează a se întruni în data de 5 aprilie, pentru a analiza denunţarea contractului încheiat cu Asesoft, din cauza mai multor exemple ce „conturează o tentativă de sabotare” a televiziunii.
Sunt menţionate eliminarea din grilă a emisiunii „Ora de Foc”, implicarea „agresivă” a lui Sebastian Ghiţă în politica editorială a postului, „derapaje” gen concursul „Cine e regina?”, dar şi plângerea directorului general Sorin Enache, ce susţine că i-ar fi fost falsificată semnătura.
Totodată, CA al Realitatea Media SA a decis ca directorul editorial Cătălin Popa şi redactorul-şef al Departamentului de Ştiri, Mădălina Dulamă, să fie schimbaţi din funcţie.
Sorin Ovidiu Vîntu îşi vrea Realitatea înapoi, aşa cum Evenimentul zilei a prevăzut. Oamenii lui SOV din Consiliul de Administraţie (CA) al Realitatea Media SA au convocat, pentru data de 5 aprilie, o întâlnire a organismului „pentru a analiza execuţia contractului de management de către compania Asesoft, reprezentată de domnul Sebastian Ghiţă, în încercarea de a-l determina pe acesta să respecte clauzele contractului şi, în caz de nereuşită, denunţarea acestui contract”. CA a fost convocat de preşedintele şi vicepreşedintele Sorin Freciu, respectiv Dragoş Nedelcu.
Printre motivele invocate, o posibilă falsificare a semnăturii directorului general Sorin Enache, astfel încât contractul de închiriere a spaţiului în care funcţionează Realitatea TV să fie mutat de pe societatea comercială „Realitatea Media”, către compania lui Ghiţă, Asesoft.
Oamenii lui Vîntu din CA invocă o „tentativă de sabotare a companiei”, prin neplata datoriilor şi „implicarea