Îi place foarte mult matematica, mărturie stând numeroasele diplome câştigate la concursurile de profil. Visul liceenei este să îşi câştige un renume în domeniul contabilităţii.
A practicat baschetul timp de trei ani, dar a renunţat la sport pentru a-şi dedica tot timpul învăţăturii. Acum se pregăteşte intens pentru examenul de bacalaureat, la care vrea să îl obţină cu o notă mare. „Când eram mică visam să devin ba învăţător, ba educator. Acum ştiu că îmi doresc să urmez Academia de Ştiinţe Economice şi apoi să lucrez în domeniul contabilităţii. Visul mei este să devin cel mai bun contabil şi sunt sigură că aşa va fi. Vreau ca familia mea să aibă încredere în mine, nu o voi dezamăgi”, a spus Mariana Luiza Neagoe. Chiar dacă nu mai parctică baschetul, Luiza spune este pasionată în continuare de acest sport.
„Orice materie e frumoasă în felul ei”
Îi place să lucreze cu cifre, disciplinele ei preferate fiind matematica şi contabilitatea. „Îmi este dragă şi limba română. La urma urmei, cred că orice materie e frumoasă în felul ei. Important este să îţi placă să înveţi şi să vrei să descoprii tot timpul cât mai multe lucruri noi”, a mai spus tânăra. Eevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic P.S. Aurelian din Slatina, Luiza se arată încântată de fiecare dată când are şansa să ia parte la o competiţie. Ultima la care a participat, numită „Alege! E Dreptul tău”, a avut loc zilele trecute, la Palatul Copiilor şi Elevilor „Adrian Băran” din oraş. „Este al treilea an consecutiv în care am participat la acest concurs, ce a avut ca temă «Informarea completă, corectă şi precisă – un drept şi o necesitate pentru consumatori». A fost o experienţă foarte frumoasă, am învăţat multe lucruri noi şi interesante. În anii trecuţi am obţinut de două ori locul doi şi m-am calificat la faza judeţeană, care s-a desfăşurat la Năvodari. Acolo am luat locul I pe grupa