Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căldura ieşenilor, gaură la bugetul local. Aflaţi cât s-a pierdut după iarna abia încheiată

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2011 ·

În timp ce directorul CET dă socoteală în faţa procurorilor DNA, instituţia pe care o conduce se apropie inevitabil de faliment. Fără un plan concret de revigorare a sistemului de termoficare din Iaşi, societatea rămâne o gaură neagră a municipalităţii, cu pierderi sistematice.

Directorul CET Iaşi şi-a început săptămâna la DNA

Bilanţul iernii care tocmai s-a încheiat este unul catastrofal. Cele cinci luni în care CET a furnizat agent termic populaţiei a scos din vistieria societăţii 63,6 milioane de lei pentru gazele naturale şi 5,7 milioane de dolari pentru cele aproape 58.000 de tone de cărbune achiziţionate de la concernul elveţian Vitol. Banii au provenit din bugetul de stat, din cel local şi din încasările de la populaţie.

Alba-neagra cu facturile la căldură

Deşi a vândut ieşenilor 182.850 de gigacalorii, sub formă de energie termică, CET a încasat cu mult sub aşteptări, în condiţiile în care valoarea medie a facturilor la încălzire în iarna 2010-2011 a atins jumătatea salariului minim pe economie.

Cărbune cu ţârâita pentru Iaşi. Miile de familii racordate la CET, în continuare ameninţate cu sistarea căldurii

Pierderile de la populaţie se ridică la 102,2 milioane de lei.

„Cu enorme dificultăţi financiare, am reuşit să depăşim iarna. Trebuie să găsim soluţii ca să intrăm într-un nou sezon fără probleme", a spus Dorin Ivana, directorul CET. Deşi şefii centralei speră să găsească soluţii rapid, datoriile centralei electrice depăşesc de patru ori patrimoniul privat. În timp ce patrimoniul privat este de 118,2 milioane de lei, datoriile CET se ridică la 495 de milioane. Restanţele se împart între datorii la stat, într-un procent de 55%, cele la furnizori, de 20%, şi restul de la populaţie.

Risipa banilor, politica CET

Asociaţiile de proprietari reclamă faptul că în fiecare lună facturile ieşenilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol, până sâmbătă seara / Care sunt cele mai afectate județe

G4Media acum 36 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă în 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sâmbătă. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificăr

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 52 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Cum se circulă în țară. Drumurile din 13 județe sunt acoperite de zăpadă

HotNews acum o ora
Plouă și ninge în mai multe zone din România. Centrul Infotrafic a anunțat, sâmbătă dimineață, că drumurile din 13 județe sunt acoperite pe alocuri de zăpadă, însă, la această oră, nu sunt restricții de trafic. ”Sunt semnalate precipitaţii sub formă

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum o ora
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Atac israelian asupra centrului Beirutului / Israelul și-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah

G4Media acum 2 ore
Un atac aerian puternic al Israelului a vizat sâmbătă centrul Beirutului, au declarat surse de securitate, atacul zguduind capitala Libanului în contextul în care Israelul şi-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah, susţinute de Iran, r

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°