Preşedintele Traian Băsescu solicită reexaminarea Legii privind parteneriatul stat-biserică, pentru care cere stabilirea de proceduri clare de finanţare "pentru a nu crea impresia unei politizări". De asemenea, preşedintele invocă pericolul tratamentului diferenţiat în acordarea de finanţare publică între culte şi celelalte ONG-uri, informează NewsIn.
Astfel, preşedintele notează că, în prezent, prestarea de servicii de asistenţă socială de către entităţi non-guvernamentale în parteneriat cu autorităţile publice este reglementată prin Legea 34/1998, unde se arată că nivelul subvenţiilor acordate, nu poate depăşi costul mediu lunar de întreţinere pe persoană asistată din unităţile de asistenţă socială de stat cu profil similar.
"Conform prevederilor legii transmise spre promulgare, cultele care desfăşoară activităţi de asistenţă socială beneficiază de o subvenţie de până la 80% din valoarea proiectului aprobat. Astfel, legea instituie un tratament diferenţiat în acordarea de finanţare publică între culte, ca prestatori de servicii sociale, pe de o parte şi celelalte organizaţii neguvernamentale care prestează activităţi caritabile din domeniul serviciilor sociale, pe de altă parte", se arată în motivarea cererii de reexaminare.
Mai mult, articolul 15 al Legii stabileşte că procedura de finanţare prevăzută în lege să deroge de la prevederile Legii 350/2004 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Băsescu solicită în cererea de reexaminare proceduri mai transparente privind finanţarea proiectelor stabilite în actul trimis la promulgare.
"Considerăm că este oportun ca procedura de finanţare derogatoare de la regimul general stabilit prin Legea nr. 350/2005 să fie în mod transparent, expres şi clar stabilită prin prezenta lege şi nu reglementată ulterior printr-o hotărâ