Proiectarea şi execuţia proiectului, cu o valoare estimată la 154.070 lei, se află în faza de licitaţie.
Primăria Grojdibodu a scos la licitaţie proiectarea şi execuţia unei platforme betonate pentru gunoi menajer şi gunoi de grajd, reabilitarea fântânilor şi sistemul de supraveghere video al comunei. Toate acestea fac parte dintr-un proiect finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului norvegian de cooperare, creştere economică şi dezvoltarea sustenabilă în România. Valoarea estimată a proiectului este de 154.070 lei, termenul până la care cei interesaţi pot depune oferte fiind 8 aprilie.
Nu numai comuna Grojdibodu beneficiază de sprijin financiar de la norvegieni, ci şi alte localităţi oltene. Printr-un acord de parteneriat încheiat anul trecut între Consiliul Judeţean Olt, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Olt-Eco” şi primăriile Traian, Grojdibodu, Drăghiceni, Giuvărăşti, Mărunţei şi Stoicăneşti, au fost lansate proiecte ce vizează protecţia mediului înconjurător şi dezvoltarea comunităţilor respective.
Proiectele de mediu pentru care s-a solicitat finanţare norvegiană sunt: comuna Traian – „Protejezi natura - protejezi viaţa”, Grojdibodu - „Mediul este mai presus de toate”, Drăghiceni – „Împreună pentru mediu”, Giuvărăşti – „Un mediu sănătos, o viaţă sănătoasă”, Mărunţei – „Participă şi tu la ofensiva verde!” şi Stoicăneşti – „Pentru un mediu mai curat”.