Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Multe clădiri de pe litoralulul românesc vor fi demolate

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 aprilie 2011 ·

Multe dintre clădirile aflate în diverse stadii de construire pe coasta litoralului românesc riscă să fie demolate, după ce guvernul a decis să înăsprească reglementările cu privire la regimul construcţiilor din zonă.

Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobate ieri de Executiv, la propunerea Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale (MTDR), construcţiile care vor fi executate pe domeniul public sau privat delimitate de linia de coastă în direcţia uscatului pe o lăţime de 300 de metri vor fi demolate.

"Modificarea pe care noi am făcut-o se referă la posibilitatea de a interveni, în acelaşi fel în care o facem conform ordonanţei 41/2010 şi în cazul construcţiilor ridicate cu autorizaţie, dar cu autorizaţie emisă cu încălcarea legii 597/2001. Aceste construcţii, care sunt ridicate în limita a 300 de metri liniari de la limita valului înspre mal, după 2001, şi care sunt supuse legii 597/2001, vor suporta sancţiunile din vechea lege. Pentru toate construcţiile care sunt în diverse stadii de execuţie sau pentru cele care ar urma să se autorizeze în mod ilegal de acum încolo, sancţiunea pe care noi o introducem este demolarea respectivelor construcţii", a declarat ministrul Elena Udrea, cu ocazia adoptării actului normativ.

Amenzi de până la 50.000 de lei

De asemenea, cuantumul amenzii contravenţionale prevăzută la articolul 7 din Legea nr. 597/2001, a fost actualizat, iar contravenţiile săvârşite se vor sancţiona cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul de control şi inspecţie din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, se arată într-un comunicat remis de MTDR.

Modificarea a fost operată pentru a asigura cadrul legal pentru limitarea construcţiilor/ lucrărilor de construcţii realizate cu încălcarea prevederil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 52 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 47 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 34 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 31 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°