Panicile sunt la fel de vechi precum pietele insele. Unele au pornit de la dereglementarea pietelor. Altele au implicat investitii in state fictive, (niste Madoffi la inceput de drum) sau doar contagiunea pietelor. In ultimii 200 de ani, pietele din SUA si Marea Britanie au cunoscut ce e aia panica de foarte multe ori: 1819, 1825, 1837, 1857, 1873, 1893, 1901, 1907, 1929, 1987, contagiunea asiatica din 1997 şi mai nou 2007-2008. Vezi cum s-a ajuns sa inventezi tari fictive numai ca sa iei un credit sau ce inseamna contagiunea in economia reala. Poate merita sa le amintim. In episodul urmator, panica pietelor romanesti, scrie Dan Popa pe blogul sau.
Panica din 1819
A fost prima mare criză financiară din Statele Unite, aparuta la finalul a ceea ce americanii au denimit Era of Good Feelings. Panica a marcat sfârşitul expansiunii economice care a urmat războiului din 1812 şi a inaugurat calea unor noi politici financiare. Clyde Haulman, un profesor american de economie sugerează că panica a fost de fapt mult mai complexa decât s-ar sugera. A fost un eşec al sistemului bancar în urma războiului din 1812, combinat cu problema depresiei si a „overspeculation”ului. Economistii scolii austriece vad in recesiunea la nivel national care a rezultat in urma panicii din 1819 un prim eşec al politicii monetare expansioniste (această explicaţie se bazează, e drept, pe teoria austriacă a ciclului de afaceri).
Guvernul se imprumutase masiv pentru finanţarea războiului din 1812, ceea ce a dus la o presiune foarte (prea) mare asupra băncilor, culminand cu suspendarea plăţilor în 1814 si in perioada 1819-1821. Deponentii si-au pierdut in buna parte banii, dar la scara macro acest lucru a fost printre cele mai mici efecte. Victime colaterale parca se spune, nu? Sa tinem cont si de faptul ca, din cauza evenimentelor internaţionale, cererea europeana pentru produsele alimenta
