Am fost pe drumuri în ultimele weekenduri, împărţind invitaţii pentru nunta de pe 7 mai. Din goana maşinii, câmpuri colorate, corcoduşi înfloriţi până la obrăznicie, ciurde de capre şi oi, cai dormind pe dealuri.

Troiţe şi mănăstiri, un „ateneu sătesc”, la Prundeni, gospodari care arau sau tăiau viţa. Orăşele cu magazine Penny şi copii pe trotinete, zidurile fostelor fabrici de pe care nu s-a şters „Trăiască Partidul Comunist Român, Forţa Conducătoare a Republicii Socialiste România”. Cozi la pui de-o zi, în Filiaşi, pădure fără copaci la marginea Alexandriei.

Întâlniri cu verişoare pe care nu le văzusem de ani, întâmplări depănate de naşu’ Alex din cei şapte ani de medicină în Urgenţă şi constatarea bruscă, în toiul veseliei debordante: „Copiii mor senini. Adulţii, crispaţi”. Şi iar sate sărace, vilele capitaliştilor rapace sau ale ţiganilor (la Strehaia şi Buzescu), explozia bănuţilor pe pajişti înverzite, terenuri nelucrate din lipsă de capital.

Şi amintirea cuvintelor entuziaste ale kvenului Jan Egil: „Sunteţi foarte bogaţi! Aveţi un pământ minunat! Să nu-l vindeţi, să nu-i lăsaţi să pună chimicale”, răsărită în timp ce îl găseam pe nenea Pavel semănând lucernă în grădina lui din Orleşti. Sau pe unchiul Gheorghe, şi el octogenar, răsădind castraveţi în curte, la Roşiorii de Vede.

Gata să ia o pauză, bucuros de oaspeţi, pentru a ne spune, la un pahar, poveşti de când lucra la jupân, din război sau de mai apoi, când ducea în Bulgaria două rusoaice din Comisia Aliată. Întors însă şi către prezent, luând cu grijă plicul alb în palmele murdare de pământ: „Cumetria o ţineţi la local?”