Evenimentul va avea loc luni, la ora 11.00, în faţa Prefecturii Gorj, în cadrul Lunii Mondiale a Astronomiei.
După ce au avut ocazia să studieze Luna cu telescopul, târgujienii sunt aşteptaţi la un nou eveniment, însă de această dată vor studia Soarele. Deşi totul era planificat pentru mâine, astronomii s-au văzut nevoiţi să amâne momentul din cauza vremii. „Am decalat cu o zi şi pentru faptul că atunci va fi activitate în oraş şi vor trece mai mulţi oameni prin Piaţa Prefecturii. Activităţile au fost mai restrânse din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Sperăm ca luni să fie cerul senin. Îi aşteptăm la acest eveniment pe toţi iubitorii cerului", a precizat Marcel Jinca, cel care coordonează Astroclubul Societăţii Astronomice Române de Meteori, filiala Gorj.
Festivitatea de închidere va avea loc pe 30 aprilie, la ora 21.00, la Coloana Infinitului. „Vom amplasa telescopele acolo şi, dacă e senin, vom sta cât de mult se poate, pentru a studia Luna, Planetele Saturn, Neptun. Anul trecut am stat până la ora 03.00", a mai precizat Marcel Jinca. Acesta a realizat şi un film în care poate fi văzută Luna, cu ajutorul unui telescop cu oglinda de 20 de centimetri.
În cadrul Lunii Mondiale a Astronomiei au fost organizate, la Târgu-Jiu şi la Bumbeşti-Jiu, expoziţii de instrumente astronomice, de meteoriţi, de pictură în domeniu, de astrofotografie, nelipsite fiind şi proiecţiile video.