Rezultatele parţiale ale Bursei generale a locurilor de muncă organizată ieri de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt la Slatina şi Caracal indică 451 de persoane selectate în vederea angajării şi 64 încadrate.
1.120 de olteni aflaţi în căutarea unui loc de muncă s-au prezentat ieri la Bursă, 840 la Slatina şi 280 la Caracal, cu speranţa de a se angaja. 41 de agenţi economici au înscris 356 de locuri de muncă vacante (274 la Slatina şi 82 la Caracal), în speranţa că vor reuşi să identifice angajatul ideal. Statistica parţială a bursei indică un rezultat bun, jumătate dintre participanţi fiind selectaţi de către angajatori pentru a se prezenta zilele următoare la interviuri sau probe de lucru ori au reuşit să-i convingă pe angajatori că au aptitudinile necesare pentru a fi încadraţi direct pe post.
La bursa de la Slatina, organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor, din cei 840 de participanţi au fost selectaţi 316, iar 54 angajaţi. În capitala Romanaţiului, din cei 280 de participanţi, angajatorii au selectat 135 de candidaţi pentru cele 82 de posturi vacante şi au angajat zece.
Au fost angajaţi direct: 19 mecanici agricoli, 19 muncitori necalificaţi, câte şase şoferi şi lucrători comerciali, doi brutari şi câte un inginer agricol, inginer horticol, administrator societate, director economic, tehnician agronom, macaragiu, morar, programator productie, electrician, sudor, primitor distribuitor şi confectioner asamblor articole din textile.