Deputata PDL a fost externată de la Spitalul AKH din Viena, la mai bine de trei luni de la internare. Sursa: AGERPRES
În data de 12 aprilie, a fost dat publicităţii ultimul comunicat al Spitalului AKH din Viena, în care se anunţa că medicii se pregătesc să o externeze.
“Suntem extrem de multumiți de evoluţia din ultimele zile. Aparent, putem spune acum că situaţia de criză care îi ameninţa viaţa a fost rezolvată cu succes, ceea ce a presupus un efort extraordinar din partea echipei interdisciplinare”, a declarat profesorul Michael Gnant, şeful echipei de medici care a operat-o pe Teo Trandafir.
Deputata PDL a fost internată în spitalul din Viena încă de pe 11 ianuarie cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie. Ea a suferit numeroase complicații și mai multe intervenții chirurgicale.
Intervenție la ”Happy Hour”: "Abia aştept să ajung acasa să-mi văd fetiţa"
Teo Trandafir a avut o intervenţie telefonică la emisunea "Happy Hour" de la ProTv, în care a spus că se simte bine.
"Bine v-am regăsit! Sărbatori fericite! Am atâtea lucruri să spun! A fost o boală cumplită, bine ar fi să nu ne mai gândim la aşa ceva şi să o considerăm o încercare a vieţii. Sper ca viaţa să revină la normal. Medicii au încercat să mă ţină la distanţă de adevăr. Nimeni nu a ştiut dacă o să scap. Am suferit mai multe intervenţii chirurgicale şi medicii nu ştiau dacă sorţii vor fi cei scontaţi. Eu am aflat foarte târziu. Prima oară m-am gândit la fiica mea, dar nu puteam să mă exprim, că eram plină de tuburi! Hai să ne gândim la cele frumoase", a spus Teo.
“Abia aştept să ajung acasa să-mi văd fetiţa. Singurul impediment e că nu o să o pot ridica pe Maia în braţe. Va trebui să am mai multa grijă. Medicii mi-au dat regim. Sărbători fericite tuturor", a mai declarat Teo Trandafir.
Comentariile vor fi moderate.