"Iasi, capitala culturala europeana" nu inseamna doar infrastructura, evenimente de anvergura, reviste literare cu rezonanta la Paris sau premii mai mult decit "speciale" la UNITER, ci poate, in primul rind, o traditie a urbanitatii. Gabriel Liiceanu a fost elegant cu orasul nostru cind a constatat ca Iasul nu are argumente pentru a deveni capitala culturala europeana. S-a referit, poate din politete, poate dintr-o ignoranta scuzabila unui oaspete, doar la peisagistica urbei. A facut trimitere exclusiv la uritenia zonei centrale, rezultat al sistematizarii comuniste si, ulterior, al unei viziuni estetice deficitare din partea autoritatilor. Dar, dincolo de "amprenta blocurilor vechi, a saraciei, a fatadelor mizere si a strazilor desfundate", Liiceanu s-a ferit sa aduca in discutie un argument poate mai important decit cel arhitectural: "frumusetea" oamenilor. Nu frumusetea fizica, pentru ca, slava Domnului, nu aratam chiar atit de rau, cit acea frumusete care deriva din mindria apartenentei la un spatiu cultural european. O impletire de seninatate, patriotism local, modernitate, simt civic si bun gust, pe care o descoperi in mai toate orasele vest-europene. Sa-i spunem, fortind usor intelesul termenului, "civilizatie". Din experienta proprie, primul soc pe care il au turistii - romani sau straini -, atunci cind ajung la Iasi, nu e provocat de infrastructura proasta a orasului, cit de "uritenia" bastinasilor. Oameni incruntati si nepoliticosi, cei mai multi dintre ei incapabili sa ofere turistului o indicatie simpla intr-o limba straina; oameni imbracati fara gust, dar foarte "sensibili" la vestimentatiile mai excentrice ale altora; oameni care se imbrincesc sa urce primii in mijloacele de transport in comun; batrini care lovesc copiii pentru ca nu li se ofera locul pe scaun (in vest, persoanele de virsta a treia se simt injosite daca un tinar le ofera locul); oameni