Preţurile spaţiilor rezidenţiale de pe piaţa americană se apropie rapid de nivelul minim din timpul crizei, înregistrat în 2009. Problemele americanilor par să nu se mai termine. Dolarul a atins ieri cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar piaţa imobiliară ameninţă revenirea economică.
După ce economia americană abia a revenit la creştere, iar rata şomajului a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, piaţa imobiliară dă iar semne de slăbiciune. Preţurile spaţiilor rezidenţiale au înregistrat, în intervalul februarie 2010 - februarie 2011, una dintre cele mai mari scăderi anuale din istorie. Numărul uriaş al locuinţelor ipotecate executate în urma neachitării ratelor au îngheţat practic piaţa construcţiilor. Mai mult, existenţa acestor proprietăţi nevândute şi lipsa cumpărătorilor vor continua să afecteze preţurile, spun analiştii.
Citiţi şi:
Economia americană, sub semnul întrebării
Abia la început
„Preţurile spaţiilor rezidenţiale vor continua să încetinească revenirea economică până în momentul în care numărul executărilor ipotecilor va scădea", a explicat Sal Guatieri, economist-senior la BMO Markets, citat de Bloomberg. În medie, preţul locuinţelor a scăzut cu 3,3%, încadrându-se în declinul estimat de analişti (între 2,5 şi 4%). Potrivit indicelui Case-Schiller (realizat de agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's), care urmăreşte evoluţia preţurilor locuinţelor, în 19 dintre cele 20 de metropole americane monitorizate, preţurile au scăzut.
În februarie, spaţiile rezidenţiale s-au ieftinit cu 0,2% comparativ cu ianuarie. „Există foarte puţine (sau chiar deloc) veşti bune despre piaţa imobiliară. Indicele care reuneşte preţurile din cele 20 de oraşe arată că piaţa este foarte aproape de o nouă prăbuşire", a declarat David Blitzer, preşedintele comitetului Case-Schiller. Şi autorităţile recu