Cu titlul de campion al Franţei în buzunar, vicecăpitanulnaţionalei de rugby a României, Ovidiu Toniţa (30 ani), ţinteştetrofeul Cupei Europei, competiţie echivalentă cu Liga Campionilorîn fotbal.
Perpignan, echipă la care românul evoluează din 2004, joacă mâine(ora 17:00), în deplasare, cu Northampton Saints pentru un loc înfinala celei mai tari competiţii intercluburi, Cupa Europei."Pentru mine este apogeul carierei pentru că sunt puţini cei careajung aici. Am muncit mult pentru asta şi bucuria e cu atât maimare", a declarat bârlădeanul. Încă nerefăcut pe deplin după odublă accidentare, la umărul şi glezna stângă, "Autobuzul dinCarpaţi" mărturiseşte că îşi va pregăti placajele, care nu rateazăniciodată ţinta, pentru marea finală.
"Va fi un meci greu pentru că ei vor avea avantajul terenuluipropriu, însă cred în şansa noastră şi vom lupta pentru ea. Îmidoresc să urcăm în finală şi să trăiesc acest moment alături debăieţi, pe teren", a explicat Toni. La Perpignan evoluează şiMarius Tincu, care este însă accidentat.
Ultimul român care a jucat în finala Cupei Europei a fostPetru Balan, în 2006, cu Biarritz
Cu titlul de campion al Franţei în buzunar, vicecăpitanulnaţionalei de rugby a României, Ovidiu Toniţa (30 ani), ţinteştetrofeul Cupei Europei, competiţie echivalentă cu Liga Campionilorîn fotbal.
Perpignan, echipă la care românul evoluează din 2004, joacă mâine(ora 17:00), în deplasare, cu Northampton Saints pentru un loc înfinala celei mai tari competiţii intercluburi, Cupa Europei."Pentru mine este apogeul carierei pentru că sunt puţini cei careajung aici. Am muncit mult pentru asta şi bucuria e cu atât maimare", a declarat bârlădeanul. Încă nerefăcut pe deplin după odublă accidentare, la umărul şi glezna stângă, "Autobuzul dinCarpaţi" mărturiseşte că îşi va pregăti placajele, care nu rateazăniciodată ţinta, pe