În nord-vestul şi în centrul continentului, presiunea va continua să crească, motiv pentru care depresiunea islandeză se va menţine izolată în nord-estul Oceanului Atlantic.
În rest, presiunea se va menţine scăzută, cu centrii depresionari în Câmpia Rusă, dar mai ales în sud, unde s-au generat serii de cicloni mediteraneeni în deplasare spre est, peste Peninsula Balcanică, inclusiv în zona ţării noastre. Circulaţia predominant sudică va aduce multă umezeală, dar şi instabilitate atmosferică. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. Îndeosebi în centrul şi în estul ţării, dar mai ales la munte, cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 20 de litri pe metru pătrat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia.
Mâine
Vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări accentuate şi, mai ales ziua, va ploua cu caracter de aversă şi se vor semnala descărcări electrice pe arii relativ extinse în sud, la munte şi, local, în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade.
Poimâine
Vremea va fi tot instabilă, cu ploi ziua, în vestul şi în sud-vestul ţării, dar şi în restul teritoriului după-amiază şi noaptea. Ploile vor avea, mai ales, caracter de aversă, iar, izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade.