Comisia Europeană a prezentat azi o nouă strategie pentru protejarea şi ameliorarea stării biodiversităţii în Europa în următorii 10 ani, ţintind către combaterea principalelor cauze ale pierderii biodiversităţii.
Noua strategie urmăreşte să reducă presiunile asupra naturii prin conectarea obiectivelor ţinând de biodiversitate la politicile sectoriale cheie. Mai mult, sunt abordate şi aspectele globale ale pierderii biodiversităţii, garantând astfel contribuţia UE la combaterea pierderii biodiversităţii în întreaga lume.
În plus, noua strategie vine în contextul în care biodiversitatea trece printr-o criză în Europa, dispariţia speciilor atingând un ritm fără precedent. Astfel, "multe ecosisteme s-au degradat până în stadiul în care nu mai sunt capabile să ofere gama largă de servicii de care avem nevoie - de la aer şi apă curate până la polenizarea culturilor şi protecţie în faţa inundaţiilor", menţionează Comisia Europeană într-un comunicat.
F. A. Comisia Europeană a prezentat azi o nouă strategie pentru protejarea şi ameliorarea stării biodiversităţii în Europa în următorii 10 ani, ţintind către combaterea principalelor cauze ale pierderii biodiversităţii.
Noua strategie urmăreşte să reducă presiunile asupra naturii prin conectarea obiectivelor ţinând de biodiversitate la politicile sectoriale cheie. Mai mult, sunt abordate şi aspectele globale ale pierderii biodiversităţii, garantând astfel contribuţia UE la combaterea pierderii biodiversităţii în întreaga lume.
În plus, noua strategie vine în contextul în care biodiversitatea trece printr-o criză în Europa, dispariţia speciilor atingând un ritm fără precedent. Astfel, "multe ecosisteme s-au degradat până în stadiul în care nu mai sunt capabile să ofere gama largă de servicii de care avem nevoie - de la aer şi apă curate până la polenizarea culturilor şi protecţie în faţa inundaţii